Un nou virus acaparează Iaşiul

Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar pe la noi în Iaşi dăinuie un nou tip de virus. Nu aş fi vrut să intru în prea amănunţite detalii ca să nu panicăm lumea (că ea de obicei asta face la auzul celei mai mici bârfe), dar totuşi am să încerc să vă informez despre virus şi să vă amintesc şi nişte măsuri de precauţie.

Virusul „Viroica” s-a stabilit în oraş din toamnă. „Aviara”, „porcina” sau chiar simpla gripă nu pot să explice adevăratele puteri ale „Viroicăi”. Suferinţe, nervi, înroşeală a corpului, dureri mari(asemănătoare pişcăturilor insuportabile), panici, fugăreală a minţii şi trupului, capriciozitate maximă, replici jignitoare şi mult prea multă disciplină „comunistă”. Înţeleg că vă miră simptomele, dar dacă cumva le încercaţi să ştiţi că virusul v-a atacat şi în scurt timp vă nimiceşte.

Vă întrebaţi de ce tocmai eu aş povesti despre acest monstru al secolului XXI? Păi, norocul, dar poate şi nişte încreţituri mai accentuate ale „suprafeţei creierale” m-au scăpat cu viaţă şi m-au legat pe viaţă de boala cu straniul nume „Viroica”. Şi normal ar fi să mă întrebaţi de ce mă bucur odată ce sunt legată pe viaţă? E simplu, am dezvoltat imunitatea (câteodată mă gândesc că poate simplu am acceptat condiţiile involuntar şi aş fi şi eu un infectat şi o potenţială sursă, dar rămânem la prima idee :D). Această „boală” m-a schimbat în jumătate de an într-atât, că acum realizez că a fost o zdruncinătură a vieţii monotone şi unilaterale pe care o duceam până a veni la Iaşi. Anume aceste simptome au început să mă trezească din viaţa (pe atunci normală), la viaţa de astăzi. Ştiţi voi ce înseamnă să dormi lângă „viruselul”(am devenit prieteni, îmi permit J) ce numai a suportat o frecţie cu oţet (se mai îmbolnăvesc şi viruşii) şi să te bucuri de mirosul tratamentului, pentru că după asta va deveni din nou vesel şi dornic de viaţă, sau să te plimbi pe cel mai groaznic vânt şi zăpadă cu bagajul mare, dar să râzi de cele mai banale lucruri pentru că şi atunci viaţa îţi pare prea frumoasă. Să mergi noaptea după un pachet şi să bată inima cu aceeaşi frecvenţă, dar să mergi mândru de parcă ar fi un întreg oraş al tău. Să dai din cap în ritmul cu care scrie „virusul” nostru la tablă pentru că emoţiile nu te lasă să calculezi în caietul tău (te gîndeşti că poate cumva îl ajută „ritmul”). Sau să aştepţi cu nerăbdarea să-i treacă furia pentru nimicurile vieţii ca din nou să te împingă, pişte, certe ca să simţi plăcerea interzisului, mai nou, fruct economic (promit în alte articole să dezvolt şi acest subiect). Să-i rabzi văicărelile o zi întreagă că ar vrea chips-uri sau snikers, după care aducându-i-le îţi scoate ochii o săptămână de cheltuiala banilor care ar fi putut servi la lucruri „demne de cheltuit”. Sau doar acest scump „virus” poate iubi oamenii care antivirusează drepturile, plăcerile sau chiar demnitatea sa.

După cum spuneam, e mai grav decât orice alte virusuri enumerate mai sus, căci misiunea ce ţine de îmbunătăţirea lumii este mult prea ignorată, desconsiderată şi condamnată de omenire. El e curajos şi nu se lasă bătut şi virusează, doar că nu toţi dintre noi se lasă „pradă” de bună voie, pentru că nu toţi doresc bine şi nu toţi se luptă împotrvia discriminării şi invidiei. E cel mai frumos virus văzut de mine până astăzi, e cel mai bun coleg de cameră molipsitor de atâta voinţă, curaj şi toleranţă, e cea mai luminată minte luptătoare. Dacă îl întâlneşti pe drum zi-i şi tu : „Virus Viroica, virusează-mă!".

P.S. Numele au fost schimbate, dar cazul este real. Dacă cineva şi se recunoaşte în această povestioară e doar din întâmplare.