E un sfârşit şi valul scade,
Adânc păleşte un şuvoi,
Prea liniştit devin ei prade,
Ai răpitorilor – nevoi.
E omul care-o viaţă-ntreagă,
Zâmbind, tăcând, apoi oftând
A încercat să îşi dezmiardă,
Un prunc cântând, nicicând plângând.
El, care viaţa nu-şi trăise,
El, care-i chinuit şi alb,
El nu s-a mai hrănit din vise,
Le-a împlinit şi ţi le-a dat.
Sărut pământul şi câmpia,
Părinte, iartă dacă poţi,
Tu meriţi toată măreţia,
Pe care-o-mparţi şi la nepoţi.
Prea bună-i vâna-n care curge
Un roşu cald şi prea bogat.
Văzuta-ţi bogăţie-n sânge?
Nici eu, dar mamă, m-ai iertat?
Un adevăr să fiu mi-e ţelul,
Ascultător şi bun, şi-atent,
Dar tată, -i vinovat copilul,
Ce nu mai crede-n „descendent”?
Ziceam de sângele tău mamă,
Mai merit eu să-l fi avut?
Îl am! Şi asta mi-este dramă,
‘Nainte să mă fi născut:
PERFECTĂ! Prin simplă moştenire,
Şi totuşi cum mai reuşim?
Perfecţi născuţi, prin devenire
S-ajungem...după cum... ne ştim...
Solonari Mariana
5 comentarii:
...odată ajunși în lumea asta egoistă și devoratoare, toți înceracă să ne taie, să ne fure din perfecțiunea de copii dăruită de părinți...
...e o luptă egoistă continuă în lumea asta...lumea asta egoistă care noi o facem...noi o facem...
Foarte frumos, Mariana! Noroc!
ar fi fost mai exact "ne lăsăm tăieţi de perfecţiunea asta plictisitoare, furaţi de lumea asta prea plăcut devoratoare, ne lăsăm pradă ispitei care e prea atrăgătoare".... şi asta facem, din asta şi pentru asta trăim. Cei care nu fac ca noi îi considerăm ciudaţi şi străini. Oare e din ciudaţi şi străini împletită planeta?...puţin probabil...
dureros...însă cât de adevărat...!
Mai sfinţi şi mai scumpi decât părinţii, nu există.Şi cât e de mare bucuria sufletească când "contribui" şi tu cu ceva la un mic surâs în colţul gurii lor...îţi doreşti să fii mai curat ca lacrima pentru ei atunci...însă...e crud adevărul..."ne lăsăm tăiaţi din perfecţiune" voluntar sau involuntar! De aceea, Mariana, eşti bravo prin acest gest, dacă pot spune aşa, dedicat părintelui şi să ne fie iertat PĂCATUL !
BRAVO!!!
P.S. aştept pe viitor volum cu poeziile tale!;)
Ma uimesti pe zi ce trece, mai mult si mai mult...si daca ai sti cat de mult ma bucur pentru tine. Ma gandesc adeseori la tine, la cum eti, cum gandesti si unde o sa ajungi datorita esentei tale. Imi aduc aminte vorbele pe care mi le-ai spus, poate nu le tii minte, nesemnificative fiind pentru tine, pentru mine au fost semnificative si le tin minte pana in ziua de azi. Nu pot sa-ti redau in scris cat de mult m-ai emotionat, m-ai facut sa ma simt fericita si vinovata n acelasi timp, iti multumesc. Simti atat de....poate "uman" sa fie calificativul portivit, nu stiu, insa trebuie sa recunosc ca duritatea pe care o vedeam in tine, cumva, poate, a exclus astfel de iesiri moral-sentimentaliste, atat de pure si frumoase, in rezultat, a iesit acest comment, nu-l recitesc sa vad daca am spus tot ce am vrut sa spun, ma bucur pt tine si mi-ar placea sa ne vedem mai des. Chiar daca o sa se intample mai rar, o sa fie suficient....desi, pana la urma ochii care nu se vad se uita si prieteni ne devin oamenii care ne sunt alaturi zi de zi si impart cu noi bucuriile si necazurile...cu toate astea, pt mine prietenia e de mai multe feluri iar oamenii valorosi au un loc deosebit in sufletul si memoria mea. Tu esti unul dintre ei :)
Scump Diamant Olivich,
când ai spus că te gândeşti la şi despre mine, să ştii că o fac mai des, am şi eu tendinţe să-ţi analizez soarta, acţiunile, concepţiile din acelaşi motiv : ţin foarte mult la tine şi îţi vreau un viitor cu adevărat frumos şi retrăiesc pentru toate succesele şi insuccesele tale (pe care nu le ştiu chiar în detalii). Vrei tu sau nu, oricum îmi vei rămâne un prieten de suflet şi oricum te voi preţui şi admira mereu.
Trimiteți un comentariu