Eu nu urăsc Bunătatea

Spirala care mă consumă prea mult este bunătatea din alţi oameni pe care eu o simt cu toată forţa fiinţei mele, la care eu răspund prea responsabil şi care într-un final răneşte. E nedreaptă Bunătatea (permiteţi-mi să o personalizez pentru că are ea motivele sale să fie aşa de importantă, mândră de sine şi nemaipomenit de dură)! Eu respect foarte mulţi oameni, mai ales pentru atitudinea pe care o au pentru lumea din jur, pentru concepţiile neordinare, pentru modul de a aborda anumite aspecte ale vieţii, dar anume Bunătatea asta din noi, din ei, din ceilalţi ne distanţează, ne face să fim mai serioşi şi ne prezintă partea opusă a lucrurilor în care totul are o limită, în care condiţiile şi aspiraţiile ne micşorează din dorinţă.

Am tendinţa să fiu posesivă la zâmbetul celor din jur, la privirile care cer ajutor, la inspiraţiile de descurajare, am tendinţa să le apropii, normal, cu ajutorul „prietenului” meu fidel Bunătatea, şi tocmai aici încep a suferi ori eu, ori fac pe alţii să sufere de aceeaşi boală. Aş da o listă de nume de la care simt nevoia să le ştiu gândurile, impresiile, aspiraţiile, dezamăgirile. Ţin această listă ascunsă adânc în sufletul meu, doar pentru ca să pot totuşi vreodată să omor această frământare prin descoperirea tainelor ce mişună în gândurile şi atitudinile „grupului meu ţintă”.

Eu nu pot fi cel mai bun prieten al fiecăruia, chiar dacă acest gând mă ucide lent, dar eu pot ajuta când TU ai vreo problemă ce se încadrează în posibilităţile puterilor mele. Să ştii că-s nemărginite (puterile), doar când o să mor n-o să le mai am. Eficientizează lanţul trofic care ţi-l oferă soarta şi reacţionează la apariţia mea prin acele indispensabile existenţei mele vitamine :

- zâmbetul tău;

- privirea ta;

- respiraţia ta rugătoare.

Cu aleasă consideraţie

pentru prieteni,

Mariana S.