Eu nu urăsc Bunătatea

Spirala care mă consumă prea mult este bunătatea din alţi oameni pe care eu o simt cu toată forţa fiinţei mele, la care eu răspund prea responsabil şi care într-un final răneşte. E nedreaptă Bunătatea (permiteţi-mi să o personalizez pentru că are ea motivele sale să fie aşa de importantă, mândră de sine şi nemaipomenit de dură)! Eu respect foarte mulţi oameni, mai ales pentru atitudinea pe care o au pentru lumea din jur, pentru concepţiile neordinare, pentru modul de a aborda anumite aspecte ale vieţii, dar anume Bunătatea asta din noi, din ei, din ceilalţi ne distanţează, ne face să fim mai serioşi şi ne prezintă partea opusă a lucrurilor în care totul are o limită, în care condiţiile şi aspiraţiile ne micşorează din dorinţă.

Ştie să te facă fericit propria inimă?

Tind să remarc câteva lucruri care recitite vor justifica şi „filosofiile” ce vor urma. Sunt studentă în universitatea care mi-am dorit-o prea mult în viaţa asta, sunt membră şi deţin un statut respectabil în asociaţia despre care se vorbeşte în întreg Iaşiul şi la care râvnesc mulţi tineri să fie parte, sunt înconjurată de foarte buni şi fideli prieteni, sunt un om împlinit ţinând cont de vârsta pe care o am. În schimbul la toate astea viaţa îmi mai oferă şi multe alte oportunităţi, totodată luându-mi în schimbul ăstora dintre bucuriile deja apartenente sufleţelului meu.

9 luni de viaţă

Prea multe probleme, griji şi nevoi am pe cap, prea multe ca să scriu în blog şi să supăr şi altă lume. Dar uite că astăzi, 5 mai, a mea mândrie - al meu nepot, a împlinit 9 luni. Acea "boghiţă" de om deja are 9 luni. Astăzi, după o zi plină de fugă şi grabă m-am aşezat pe pat să-i scriu felicitare puişorului meu, când...ei îmi trimit filmuleţul ataşat aici. Am decis să aştept să se încarce şi apoi am înţeles ... am înţeles cât sunt de fericită! Cât de frumoasă e viaţa asta având alături nişte oameni care ţi-o fac cu adevărat plină de energie şi dragoste pentru destinul tău. E cel mai dulce, e cel care mă completează şi mă face să-mi iau în serios rolul de "MĂTUŞĂ".

Despre omagiata

Sunt mândră să mă numesc Mariana, întotdeauna mi-am iubit prenumele. Sunt mândră că m-am născut în Lăpuşna, sunt cea mai fericită să am (am mai amintit şi în articolele precedente) prieteni adevăraţi : îi am şi ştiu care-s şi mă bucur să-i preţuiesc şi să-i surprind plăcut!

La mulţi ani celei mai frumoase brunete de pe lumea asta! La mulţi ani celei mai sufletiste inimi! La mulţi celei mai sincere fetiţe!

Mi-i dor de ce iubesc

Cel mai greu pe lumea asta e să pierzi oamenii dragi, oamenii fără de care uneori nu-ţi mai imaginezi viaţa.

De obicei se întâmplă ori să plece cu totul, ori să-ţi întoarcă spatele (cât de frumos spus cu "spatele", ca atare e cu mult mai dureros). Eu cred din tot sufletul că îi înlocuiesc alţii, cu mult mai buni şi mai ... altfel. Şi totuşi le duci dorul, un dor nebun. Îs trei la număr acum, îs tare diferiţi, dar mi-i dor de toţi trei chiar dacă ştiu că viaţa îmi oferă atâtea alternative. Mulţumesc Viaţă, dar trebuie să-i amintesc...mă doare.
- Cana cu apă şi lacrimi cu spirt;
- Drumuri fără sfârşit, istovitoare;
- "Nimeni nu e de partea mea".

Un nou virus acaparează Iaşiul

Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar pe la noi în Iaşi dăinuie un nou tip de virus. Nu aş fi vrut să intru în prea amănunţite detalii ca să nu panicăm lumea (că ea de obicei asta face la auzul celei mai mici bârfe), dar totuşi am să încerc să vă informez despre virus şi să vă amintesc şi nişte măsuri de precauţie.

Virusul „Viroica” s-a stabilit în oraş din toamnă. „Aviara”, „porcina” sau chiar simpla gripă nu pot să explice adevăratele puteri ale „Viroicăi”. Suferinţe, nervi, înroşeală a corpului, dureri mari(asemănătoare pişcăturilor insuportabile), panici, fugăreală a minţii şi trupului, capriciozitate maximă, replici jignitoare şi mult prea multă disciplină „comunistă”. Înţeleg că vă miră simptomele, dar dacă cumva le încercaţi să ştiţi că virusul v-a atacat şi în scurt timp vă nimiceşte.

Despre şi pentru părinţi

Ţin foarte mult să postez poezia mea despre părinţii mei şi vă recomand după lectura ei şi această pagină care de fapt e cartea de vizită a blogului meu. Fără ei nu mai exist nici eu.

Iartă-mă Părinte, regresez

E un sfârşit şi valul scade,
Adânc păleşte un şuvoi,
Prea liniştit devin ei prade,
Ai răpitorilor – nevoi.

E omul care-o viaţă-ntreagă,
Zâmbind, tăcând, apoi oftând